Obiceiul pomului de Craciun este un imprumut din lumea Europei apusene. Mai exact, acest obicei apartine lumii germane pagane sau chiar ariane, de la care treptat, treptat a patruns si la popoarelor crestine. Astfel in secolul al XV-lea il gasim la Strassbourg, unde se practica obiceiul impodobirii caselor cu bradulet, in Alsacia si Lorena, dar nu la Craciun, ci de Anul Nou.

Din Alsacia patrunde in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca si in Spania, Italia, Elvetia. Poate ca la origine este numai obiceiul popoarelor nordice de a impodobi casele la sarbatorile Craciunului, cu ramuri de brad si de vasc, care cu timpul a devenit traditie, transformandu-se in Pomul de Craciun.

Pe calea protestantismului si a catolicismului a patruns si in Orient. In unele parti ale Rusiei se obisnuia ca ajunul Craciunului sa fie serbat in mijlocul unei paduri de brazi, unde cel mai frumos dintre ei era impodobit. Ornamentarea se facea cu lumanari aprinse si era incarcat cu daruri: fructe, flori, panerase sau cutii cu bomboane, jucarii, dantele, etc.
La noi gasim acest obicei al impodobirii unui pom sau a unei ramuri verzi numai la nunta (bradul de nunta) sau la moartea unui flacau sau a unei fete mari.

Ca datina de Craciun, se pare ca pana la sfarsitul secolului XIX se impodobeau numai casele nemtilor ce locuiau in orase. Dupa primul razboi mondial insa acest obicei s-a raspandit pe tot teritoriul tarii. In zilele noastre este cel mai indragit obicei practicat la oras la fel ca si la sat.

(Dupa Pantelimon Milosescu: Datini stramosesti)